Improved Football

Tata, esti atat de important!

| Articole | Ciprian Stoica

Aaaaa da, scumpa mea copilarie! Parca vad si acum la 7 ani, strada plina de tei si mingea de cauciuc la 7 lei de la Rco, care daca te lovea iti imprima pe piele exact peticele.

Senzatia aia ca ai stabilit cu baietii fotbalul de seara de pe strada, pregatirea jambierilor care nu aveau soseta doar o ata care se prindea de talpa, cumparati din vechea Piata Crangasi si mirosul de nou al tenesilor albi chinezesti, care rezistau doar pana la primul sut pentru ca le sareau capsele fiind totul ca in reclama de la MasterCard, de nepretuit.

De fiecare data erau facute alegerile de cei mai buni si erau facute in functie de cat de gras sau slab erai, evident eu fiind cunoscut si sub porecla de "Aschiuta", eram ales printre primii pentru ca mai stiam sa controlez si mingea putin. Primul era ales ciomagarul, care spre surprinderea mea nu eram eu atunci, el lovind aproximativ pe toata lumea in tibii de fiecare data cand se apropia de cineva. Se delimita de fiecare data terenul facut din BCA aruncat de la niste case in constructie(*adica furat), se facea careul de 6 m pentru protectia portarului si bineinteles in loc bari, aveam 2 pietre. Terenul fiind facut pe strada pana in limita bordurilor, cu cornerul batut putin de pe trotuar, era pentru noi exact la Lia Manoliu si toti ne credeam Hagi, de la portar la ciomagar. Placerea cand trageai la poarta cu mingea de cauciuc si dadeai bara gol, era urmata de injuraturi si tipete pentru nu exista cu siguranta VAR pe atunci, ci doar care tipa mai tare avea dreptate. Crescand cu fratele meu care juca atunci fotbal, am prins microbul foarte tare si mi-am dorit de atunci sa ajung fotbalist. Si acum parca vad cand eram prima oara in probe la ICSIM Bucuresti si dupa la C.S.S.1 Pajura, de radeau toti colegii de mine pentru ca nu puteam sa fac o singura flotare. Meciurile de pe stadionul din Damaroaia, erau memorabile cand aveai norocul sa vina o ploaie, era o lupta in noroi si dupa aceea te astepta cismeaua cu apa rece de iti ingheta sufletul.

Tatal meu era dupa mine la fiecare meci chiar daca eram plin de noroi, dorinta lui de a ma face fotbalist era imensa si de mic copil ma punea sa alerg, sa fac abdomene, flotari nu puteam (*dar am inceput sa fac cat una pe zi timp de o luna si dupa aceea cate 2 pe zi timp de 1 luna, pana cand am ajuns sa fac 30-50 flotari intr-o serie lejer, deci nu renunta niciodata) si bineinteles sa trag la poarta din lovitura libera. Imi placeau la nebunie momentele in care ma duceam cu tata PASTEUR (terenul de langa casa) si exersam loviturile libere cu o minge WINNER de imi cadea piciorul cand dadeam in ea. Tata imi spunea mereu ca pot sa imi perfectionez fiecare abilitate daca sunt dispus sa muncesc pentru a creste din punct de vedere fizic si tehnic. La varsta de 13-14 ani aveam impresia ca le stiu pe toate, asadar nu ascultam ce imi spunea el si nu progresam deloc ca jucator de fotbal.

Este incredibil de important ca un parinte sa fie permanent cu tine si sa te sustina in momentele in care nu joci bine, avand un meci mai slab. Tatal meu ma incuraja mereu dupa fiecare meci si imi spunea sa am incredere in mine, sa muncesc mai mult si o sa reusesc sa joc mai bine. Trebuie sa pretuim acele momente si trebuie sa traim din plin bucuria aceea alaturi de parinte, pentru ca viata este extrem de scurta si uneori nu ne dam seama de acest lucru. La varsta de 17 ani, desi credeam ca o sa fie cu mine toata viata si o sa ma sustina, viata a vrut altceva, tatal meu a decedat exact in ziua in care eu veneam din cantonament. A fost un moment sfasietor si o durere cum nu am mai simtit in momentul in care am aflat ca nu mai este printre noi, tot sperand sa fie un cosmar. Ii multumesc fratelui meu si mamei, pentru ca au fost alaturi de mine si am reusit sa ne sustinem reciproc, evitand astfel o cadere psihica sau altceva mai rau. Stiu ca el ma ghideaza acum in viata, aratandu-mi ce e bine si ce e rau, iar cel mai mare regret al meu este ca nu i-am spus nici macar o singura data ca "Tata, te iubesc!".
Am inceput sa scriu aceste randuri, gandindu-ma la o intrebare:

"Daca ai muri astazi, ce idei, ce vise, ce carti, ce cadouri vor muri odata cu tine?" - Les Brown

Asa ca nu mai astepta pana luni si incepe de acum!

De pe Blog

Cererea a fost trimisa
Cererea nu a fost trimisa. Va rugam incercati din nou sau folositi metode alternative de contact.